duminică, 5 august 2012



Militarii români din Afganistan îl lasă pe Băsescu la vatră!  
SuspenDAtul NU a învăţat de la militari lecţia bărbăţiei / Foto: Sorin Lupşa - Arhiva Administraţiei Prezidenţiale

Bravi oşteni ai Armatei Române, luptătorii combatanţi din Afganistan au arătat, prin votul lor la referendumul din 29 iulie 2012, cât de mult îl dispreţuiesc pe cel care vremelnic le-a fost cel mai laş şi mai fricos dintre comandanţi, dezertorul de pe câmpul de luptă civică, Băsescu D. Traian. 
Bărbaţi adevăraţi, care ştiu ce este aceea luptă, onoare şi Patrie, au spus un mare şi răspicat "DA!" pe buletinele de vot destinate trimiterii definitive la lada cu gunoaie a Istoriei României a celui care a dezonorat Armia Română.A dezonorat-o mai ales prin numirea unuia ca Gabi Izmană în fruntea ei dar şi prin avansarea lui în gradul cel mai înalt pe timp de pace. Şi fără vreun merit militar al numitului Izmană, ci doar pentru un merit civil: acela de a fi susţinut regimul aberant şi criminal băsist. Acel regim care lor, militarilor, le-a tăiat soldele şi aşa mici, rezerviştilor le-a hăcuit pensiile, iar soţiilor şi mamelor lăsate acasă le-a smuls şi din bruma de bani câştigată cu trudă.
Desprins cu totul de realitate, dând dovadă de, celebra sa de acum, amnezie halucinantă, Băsescu voia să îl batjocorească, din blocul său de pe Comăniţa - sediul de campanie electorală -, pe preşedintele în exerciţiu al României, Crin Antonescu, cel care îşi exercita - de la Palatul Cotroceni - atribuţiile conferite de Constituţia României. Aşa spunea Băsescu, la mijlocul lunii trecute, batjocorind decizia guvernului USL de înfiinţa mai multe secţii de votare în străinătate, printre care şi unele în Afganistan: 
"Este ridicol şi înţeleg şi de ce au făcut acest lucru: au considerat că la fiecare pluton, la fiecare loc în care se află militari români trebuie să fie o urnă de votare, pentru că, dacă sunt doi militari, unu-i şef şi să poată să controleze şi să-l avanseze sau să nu îl avanseze pe şeful de la urne. Ei confundă Armata cu Armata de dinainte de '89. Ăştia-s militari - bărbaţi care-şi asuma votul şi voinţa".
Dezertorul de pe câmpul de confruntare a primit de la - citez ca atare - "Ăştia" (atâta sunt militarii combatanţi în ochii ui, "ăştia") exact ceea merita: 69,77 % au votat pentru "DA" demiterii şi doar 29,28 % pentru "NU".
Concret, dintre cei 1598 de votanţi în Afganistan, 1115 au votat pentru demiterea lui Băsescu şi doar 468pentru rămânerea lui în funcţie, că aşa a a considerat-o şi nu o demnitate.
Acelaşi mesaj, "DA!", i-au trimis aceluiaşi Băsescu şi ostaşii români din Bosnia-Herţegovina. Astfel, 80,72 % au votat "DA" pentru demitere şi numai 16,86 % pentru "NU!.
Nici militarii români din Kosovo nu s-au lăsat mai prejos: 66,26  %  au spus un "DA" hotărât demiterii lui Băsescu şi abia 35,48 % pentru păstrarea lui.
Fiecare militar român chiar s-a arătat a fi ceea a spus Băsescu dar ceea NU este Băsescu: bărbat !
Este, totodată de remarcat cu un strop amuzament, că Băsescu a pierdut demnitatea de preşedinte al României cu devastatorul procent de100 % din voturi la secţiile de votare de la următoarele misiuni diplomatice ale României: Islambad, Erevan, Addis Abeba şi Kielce.
În absenţa irepetabilului Romi-Horică Patapievici şi a irefutabilului Limbăieş, la filialele Institutului Cultural Român s-a votat, în libertate, în favoarea demiterii lui Traian Băsescu, cu o menţiune specială pentru ICR Budapesta şi ICR Istanbul, unde procentul celor favorabili demiterii lui Băsescu a fost de peste 80 %.
În 2012, pentru SuspenDAt nu mai sunt ce-au fost nici măcar amintirile din "Epoca de Aur - Epoca de Glorie" (îniante de 1989) când regimul tovarăşului Nicolae Ceauşescu - secretarul general al Partidului Comunist Român - avea încredere în tovarăşul cadru comunist de nădejde, Traian Băsescu, şi îl trimitea nu doar în străinătate, ci mai mult, în Occident, la Anvers.
Acum nici măcar românii din Anvers nu-l mai vor pe vechiul cadru al Republicii Socialiste România: 79,32 % au votat pentru alungarea de la Palatul Cotroceni a lui Traian Băsescu.
De ce oare, nu întâmplător, pe meleagurile sângerosului dictator Robert Mugabe, Traian Băsescu a primit singurul vot majoritar de 100 % pentru opţiunea NU. Aşadar, numai în Zimbabwe s-a votat într-o proporţie de 100 % în favoarea rămânerii lui Băsescu la Cotroceni. Din cele 5 voturi de la Harare, 5 ... au mers către Băsescu T.
Publicat de Moraru Dan